dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "primaria navodari"

Printr-o situație disperată trec mai mulți oameni din Năvodari. Blocul în care locuiau a luat foc anul trecut și nu se pot întoarce nici acum la casele lor. Speriați că vor rămâne în stradă pentru totdeauna au ieșit în stradă pentru a-și spune of-ul. 16 familii sunt pe drumuri, iar ploile și zăpada s-au infiltrat prin toți pereții până la etajul 1. Incendiul pornit atunci de la mansardă s-a întins ajutat de vânt și a cuprins mii de metri pătrați.

Tarif unic, dar în neregulă, aglomerație și condiții improprii în autobuze. Acestea sunt câteva din nemulțumirile oamenilor care călătoresc pe ruta Năvodari – Constanța. În urma licitației lansate de Consiliul Județean Constanța, două firme, care realizau și până acum transport pe această rută, s-au asociat. Însă, în contract se stipulează faptul că tarifele trebuie să fie diferenţiate, în funcție de destinație. Cu toate acestea, realitatea din mijloacele de transport în comun este alta. Conducerea Consiliului Județean Constanța amenință cu rezilierea contractelor dacă nu se respectă clauzele contractuale.

Un sfert dintre blocurile și hotelurile aflate în construcție în fața plajei Navodari nu respectă legea. Mai grav este că din aproape 200 de clădiri verificate, nu a existat nici măcar una care să fie complet legală. Inspectorii de Stat în Constructii au oprit zeci de șantiere, iar primarul și arhitectul șef din Năvodari au fost și ei sancționați. Mai mult, Prefectura Constanța a cerut judecătorilor anularea a nouă autorizații de construire.

Aproximativ 30 de minute. Atât trebuie să aștepte năvodărenii autobuzul care leagă orașul Constanța de Năvodari și asta în cazul în care au noroc să se urce în primul mijloc de transport în comun. De cele mai multe ori, oamenii susțin că, din cauza aglomerației, sunt nevoiți să aștepte următoarea mașină. Mai mult, cer suplimentarea numărului de stații, dar și rectificarea tarifului biletului. Autoritățile au avut deja câteva discuții, iar în acest moment se caută soluții pentru remedierea acestor probleme.

Locuitorii din Năvodari, orașul rămas fără sistem de termoficare, depun cereri pentru un ajutor financiar din partea primăriei. Până acum au fost depuse peste 200 și au fost soluționate mai mult de jumătate, iar valoarea ajutorului este de 4.000 de lei. Prea puțin, spun unii năvodăreni care s-au văzut nevoiți să își găsească o sursă de încălzire pe timpul iernii. De cealaltă parte, administrația publică locală spune că nu mai era sustenabil să mențină funcțional un sistem de termoficare neperformant.

Două săptămâni a durat reabilitarea unui pod care a fost lăsat ani de zile de izbeliște. Vorbim de cel care face legătura între Corbu și Năvodari. Acesta era atât de distrus încât, prin găurile din asfalt se putea vedea calea ferată de sub el. În timpul lucrărilor de reabilitare au fost descoperite și unele probleme despre care nu se știa inițial, însă au fost remediate. Valoarea totală a lucrărilor a fost de aproximativ 900.000 de lei.

Nervi, mașini distruse și teama că oricând unul dintre poduri se poate prăbuși. Așa se poate descrie realitatea oamenilor care au tranzitat cele două locuri care leagă orașul Năvodari de Constanța și comuna Corbu. Însă, acest lucru ar putea deveni istorie. Ambele poduri au intrat în reabilitare. Dacă unul ar urma să fie gata în două săptămâni, celălalt trebuie finalizat în trei luni. Valoarea investițiilor este de 900.000, respectiv cinci milioane de lei.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233